Despre Băile Olănești

Stațiunea Băile Olănești este una dintre puținele localități din țară care întrunește în chip armonios doi factori naturali de cură: factorul climatic și topoclimatic local, și factorul hidromineral constituit din apele minerale. Băile Olănești ocupă primul loc printre stațiunile balneoclimaterice din România în ceea ce privește numărul de izvoare, debitul total zilnic al acestora, ca și varietatea compoziției și a concentrației apelor minerale. În stațiune se găsesc peste 35 surse hidrominerale, atât ca izvoare naturale, cât și ca rezultat al unor lucrări de foraje și miniere (puțuri și galerii). Un număr de 15 izvoare minerale sunt captate pentru cura internă. Două izvoare minerale și patru sonde cu apă minerală sunt folosite pentru cura externă (balneație).

Băile Olănești și renumele internațional

În anul 1873 la îndemnul dr. Carol Davila au fost trimise mostre ale apelor minerale de la Băile Olănești la Expoziția Internațională de la Viena, unde a obținut medalia de aur. Primele studii chimice asupra apelor minerale de la Olănești au fost efectuate în anii 1829-1830 de către dr. Karl Friedrich Siller, ceea ce a determinat creșterea numărului de beneficiari ai tratamentului de aici. În anul 1868 dr. Carol Davila l-a îndemnat pe chimistul Bernath Londway să execute studiul chimic al apelor minerale din Băile Olănești. Renumitul chimist a evidențiat 40 de izvoare minerale și a analizat un număr de 23 de surse hidrominerale distribuite în 4 zone: Valea Olănești, Valea Tisei, Valea Buduroiu și Valea Ripuroasa.

Gruparea izvoarelor din Băile Olănești

În 1910 dr. Ion Puturianu a grupat izvoarele minerale din Băile Olănești în mai multe categorii după compoziția chimică și acțiunea lor asupra organismului:

  • 14 izvoare iodurate
  • 6 izvoare sulfurate și clorurat sodice
  • 4 izvoare cu ape diuretice
  • 1 izvor bicarbonat, cu emanații abundente de gaze
  • 2 izvoare purgative
  • 2 izvoare feruginoase
  • 2 izvoare având compoziție mixtă

În anii 1920-1922 hidrogeologul dr. Knetl de la firma “Rumpel” din Viena, în urma studiilor efectuate la Băile Olănești, a ajuns la concluzia că debitul și temperatura apelor minerale rămân constante sau variază foarte puțin. Au fost cercetate 30 de surse hidrominerale situate pe Valea Olănești (izvoare minerale nr: 1, 2, 3, 4, 5, 19, 20, 24, 30) pe Valea Tisei (izvoare minerale nr: 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17,18). Odată terminată captarea, sursele hidrominerale au fost supuse investigațiilor fizice și chimice de către dr. Krizon din Praga, chimiștii Meta și Schwartz de la Institutul Geologic, dr. V. Bianu, dr. C. Mihăilescu, dr. L. Alexiu, dr. P. Petrescu.

În urma analizelor, în 1926 izvoarele minerale din Băile Olănești după concentrație au fost clasificate în 3 grupe:

  • ape hipotone (izvoarele minerale nr: 24,12,11,14,10,6)
  • ape izotone (izvoare minerale nr: 5,7,30)
  • ape foarte ușor hipertone (izvoare minerale nr: 19,3,20)

Orașul este relativ nou, aici neaflându-se terme romane sau altceva care să ducă la concluzia că este o așezare veche (nu același lucru se poate spune de localitatea acum componentă, Olănești – sat). Băile Olănești se află pe valea Olăneștiului (cunoscută mai mult sub denumirea de râul Olănești, afluent al Oltului), înconjurat de munții Gerea, Folea și Căprăreața din Carpații Meridionali al căror înălțimi se pierd în dealuri împădurite. Aceasta face ca iernile să fie blânde și verile răcoroase.

Vechimea orașului se identifică cu existența descoperii izvoarelor. Apele minerale de la Olănești sunt menționate prima dată într-un hrisov din 1760 și sunt numite ape tămăduitoare, acestea aflându-se pe moșia clucerului Toma Olănescu care construiește primele camere de băi. De aici și numele de Băile Olănești.

Conducătorul revoluției din 1821, Tudor Vladimirescu, se retrăgea aici, pe moșia Olăneștilor, cu un grup de boieri fideli și astfel s-a răspândit vestea efectului tămăduitor al apelor miraculoase în Țara Românească.

Primele analize ale apelor s-a făcut pe la 1830, punându-se în evidență prezența iodului.

În 1868 dr. Carol Davila împreună cu un chimist, Bernath Lonway, fac analiza chimică a apelor, evidențiind 40 de izvoare. Se ridică primele stabilimente de tratament.

Anul 1873 se poate socoti anul apariției stațiunii, deoarece în acest an apele locului duse la diferite expoziții ale Europei, revin cu medalii de aur (Expoziția Internațională de la Viena), astfel că așezare intră în atenția lumii, fiind comparată cu tratamentele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary și Aix de Bains.

Însă anul 1895 va aduce stațiunii uitarea pentru aproape 30 de ani. În acest an fatidic, o rupere de nori provoacă mari torente de apă care astupă izvoarele. Acestea vor fi regăsite și destupate după primul război mondial, recaptate, iar stațiunii i se dă o nouă viață. S-au făcut noi amenajări hoteliere, s-au amenajat izvoarele și s-a construit un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă, s-au făcut analizarea izvoarelor noi descoperite, cel mai important și totodată renumit izvorul nr.24 (descoperit prin anii 1950). Se spune că stațiunea are treizeci de „vene” ale sale care sunt rațiunea existenței sale.

Aceste izvoare binefăcătoare au dus la construcția în anii 1950 a unei baze de tratament pentru ocupanții sovietici și nomenclatura comunistă, cunoscută ca „Vila 1 Mai”. Ulterior, după 1970 din nu se știe ce rațiuni s-au admis și alți turiști, totuși destul de selecționați, familii de activiști comuniști în general. Intrarea a fost păzită de trupele de securitate până la 1989. După 1989 a fost dată M.Ap.N.-lui un timp, după care a devenit secție a spitalului „Elias” din București.

Tot în aceasta zonă a fost construită una din vilele destinate soților Ceaușescu, terminată în vara anul 1989, astăzi vilă de protocol.

Un mare necaz s-a abătut asupra orașului în vara anului 1969, când o rupere de nori pe versant a dus la formarea unui torent care nu numai că a îngropat o serie de izvoare, dar a făcut și victime omenești (șase turiști).

În următoarea perioadă, izvoarele au fost dezgropate și reamenajate. De asemenea, s-a mărit baza de tratament prin construcția unui mare complex hotelier cu bază de tratament, Parângul. Stațiunea a continuat să se dezvolte, chiar și în ultimii ani fiind construite numeroase clădiri pentru a asigura cazarea unui număr cât mai mare de turiști.

Dar omul a biruit în final prin dorința sa pentru mai bine, pentru mai frumos. Izvoarele au fost dezgropate și reamenajate, s-a mărit baza de tratament prin construcția unui mare complex hotelier cu baza de tratament, „Parângul”, care a putut asigura cazarea unui mare număr de turiști. Au urmat construcția și a altor hoteluri; chiar și în momentul de fată sunt în construcție noi locații.

Din cele relatate mai sus reiese că activitatea de bază a orașului este turismul, activitate care este și a localității componente Olănești.(numită colocvial Olănești-sat). Alte activități ale locuitorilor sunt pomicultura și creșterea animalelor, mai ales în localitatea componentă Cheia.

 

 

Skip to content